- Strabismul -

Definiție:

    Dezalinierea axelor oculare poartă numele de strabism (ochii nu se orientează simultan în aceeaşi direcţie). Rezolvarea acestei afecţiuni necesită la copii un tratament complex și de lungă durată, la adulți rezolvarea fiind numai chirurgicală. 


Cauze:

    Devierea unui ochi nu este o banală modificare estetică, cauzele fiind multiple: vicii de refracţie necorectate, leziuni ale fundului de ochi, traumatisme, pareze ale muşchilor, afecțiuni neurologice, etc. 


Diagnostic:

    Iniţial trebuie efectuată o examinare completă : determinarea acuităţii vizuale a ambilor ochi, a viciilor de refracţie (nevoia de ochelari), măsurarea cu ajutorul prismelor a unghiului de deviaţie strabică la distanţă și la aproape, uneori şi la privirea în sus, în jos sau lateral, examinarea polului anterior și posterior. Se verifică cu ajutorul unor teste speciale prezenţa sau absenţa vederii binoculare (simultană cu ambii ochi) și a vederii stereoscopice (în spaţiu). Sunt diferențiate astfel strabismele adevărate de cazurile de fals strabism în care axele oculare sunt perfect paralele, aspectul aparent de strabism fiind dat de asimetria pliului palpebral și baza largă a nasului, frecvente le sugari. 


Tratament:

    La copii, tratamentul începe în marea majoritate a cazurilor cu prescrierea de ochelari - dacă este vorba de un viciu de refracţie necorectat, asociată în caz de ambliopie (ochi leneş) cu acoperirea ochiului sănătos, pentru a-l forța pe cel slab să vadă. Dacă în urmă acestor tratamente, deviaţia oculară nu se corectează, este nevoie de intervenţie chirurgicală, care se efectuează sub anestezie generală sau locală. ! Există și forme de strabism (de ex. strabismul restrictiv - sindromul Duane, strabismul convergent congenital cu unghi mare sau paralizii musculare), care nu se ameliorează cu ochelari, în aceste situații fiind necesară direct operația. ! La adulți, testul cu prisme trebuie efectuat întotdeauna preoperator, deoarece exclude riscul vederii duble ce poate apărea după operație. Tehnica operatorie constă în slăbirea (prin retropoziţie) asociată sau nu cu întărirea (prin rezecţie) a unor muşchi oculari. Operaţia se adresează doar deviaţiei globilor oculari şi nu are ca scop îmbunătaţirea vederii. Se poate interveni la unul sau la ambii ochi, iar în caz de reintervenţie ar trebui cunoscute tehnicile chirurgicale efectuate anterior. Uneori pot fi necesare mai multe operaţii pentru a se ajunge la realinierea ochilor, fără că această să însemne un eşec al primei intervenţii chirurgicale (mai ales în deviaţiile mari și reinterventii). Postoperator, ochiul operat va fi pansat până a doua zi, când se va începe tratamentul local cu colir, ce va dura o lună. În cadrul evoluţiei obişnuite postoperatorii poate să apară jenă locală trecătoare cu ochi roşu, lăcrimos, vederea poate fi înceţoşată sau dublă, toate acestea dispărând în câteva zile. Complicaţiile operaţiei sunt rare și tratabile: infecţii - care sunt prevenite prin tratamentul antibiotic postoperator, alinierea nesatisfăcătoare a ochilor (supra- sau subcorecţie) - mai ales în deviații mari sau reinterventii, modificarea refracţiei oculare, etc. 


Rețineți:

    Strabismul diagnosticat precoce la copii, imediat după apariție, și tratat corect cu ajutorul ochelarilor se rezolvă de cele mai multe ori fără a mai fi necesară intervenția chirurgicală, fiind recuperată funcția vizuală a ambilor ochi. · Nu va grăbiți să va operați copilul de strabism, recuperarea ambliopiei, atunci când există, fiind esențială pentru dezvoltarea normală a vederii. Consultați un specialist în domeniu pentru a afla momentul optim pentru intervenție, dar nu uitați că depășirea acestuia poate compromite rezultatul. Acest moment diferă mult de la un copil la altul. · Corectarea chirurgicală a deviatiei oculare se poate face indiferent de vârstă, având însă doar scop estetic. Există pacienți care au solicitat cu succes intervenția după vârstă de 70 de ani. · Operația de strabism nu îmbunătățește vederea, nu reduce dioptriile și nu ne scapă de ochelari, dar făcută la momentul potrivit asigura o dezvoltare normală a vederii binoculare, în spațiu, precum și un aspect și mișcări normale ale globilor oculari. · Corectarea strabismului înlătura un defect estetic evident eliminând complexele de care acești pacienți suferă și ducând la creșterea respectului față de sine, a integrării sociale și a succesului profesional ulterior.


Ținta noastră:

    Rezolvarea strabismelor înainte de a fi necesară intervenția chirurgicală. O singură intervenție pentru rezolvarea fiecărui caz de strabism operat.



Întrebări frecvente:


Care este rezultatul operației de strabism la adulți?
  
 Formarea vederii binoculare încetează în jurul vârstei  de 7-8 ani, din acest moment operația de strabism are doar rol estetic, adică alinierea ochilor. Din păcate în urma acestui tip de  intervenție nu se obține îmbunătățirea vederii.


Care sunt riscurile?
 
   În general operația de strabism este lipsită de riscuri. Ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale există un risc minor de infecție, care dacă apare se tratează cu antibiotice. Principala problema până acum 10-15 ani ani era "vederea dublă" care apărea după intervenție , acest aspect nu mai este însă de actualitate deoarece riscul se depistează cu ajutorul testului cu prisme efectuat preoperator,  test ce ajută chirurgul să simuleze cum va vedea pacientul după operație.
 

Cât durează operația?

 În mod normal operația de strabism durează 30-40 de minute. În cazuri foarte rare, de mare complexitate, operația poate dura chiar și două ore.

Strabismul se poate opera cu laser?

 Laserul  nu are aplicație în chirurgia strabismului, există multe afecțiuni oculare care se operează cu laser dar strabismul nu este una dintre ele.

Cât costă operația?

 În general operația costă între 800-1500 Euro fiind influențată de mai mulți factori: dacă se operează unul sau ambii ochi, numărul de mușchi asupra cărora se intervine, dacă este vorba de reintervenție, tipul de anestezie ales. Prețul exact este stabilit de către medicul chirurg după consultul preoperator.

Operația necesită internare?

 Nu, operația nu necesită spitalizare. După operație pacientul poate pleca acasă, dar a două zi după trebuie să revină laspital pentru un scurt control de rutină.

Când pot relua activitățile normale după operație?

  Nu există limitări foarte stricte după operația de strabism. Pentru a preveni infecția primele două săptămâni după operație trebuie avut grijă că ochiul operat să  fie ferit de  praf, vânt/curenți de aer și apă, în această perioada curățarea ochiului se va face cu ser fiziologic. Este foarte important este că ochiul trebuie ferit de orice fel de traumatisme fizice, chiar și minore. Pacientul își poate relua activitatea de zi cu zi la un interval de 7-14 zile după operație. Este foarte important ca în prima lună pacientul să respecte tratamentul recomandat de medic și anume administrarea unor picături după o schemă bine stabilită de medicul oftalmolog.

Care sunt șansele de reușită?

 Șansele de reușită sunt foarte mari , dar se cunosc exact doar după controlul preoperator.

Ce tip de anestezie aleg?

 Tipul de anestezie este ales în urmă unei discuții cu medicul anestezist. Majoritatea pacienților aleg anestezia generală, alegere pe care o recomandăm și noi.

Care sunt pașii de urmat dacă doresc să mă operez?

 Primul pas este programarea pentru un consult oftalmologic minuțios care în mod normal durează în jur de 3-4 ore. Odată încheiat controlul oftalmologic pacientul împreună cu medicul chirurg stabilesc ziua în care are loc intervenția. Următorul pas este efectuarea unor  analize de sânge și EKG necesare medicului anestezist. Dacă analizele sunt bune urmează operația și un scurt control de rutină a doua zi după operație. Când timpul este un factor important, toate acestea se pot rezolva în 2-4 zile dacă contactați spitalul cu câteva săptămâni în avans și stabiliți toate detaliile.


Dacă nu ați găsit răspuns la întrebarea dvs. vă rugăm să ne trimiteți un Email sau un mesaj pe pagina de Facebook cu întrebarea dvs, iar noi va vom răspunde la ea. Dacă întrebarea dvs. este generală și relevanță pentru majoritatea cititorilor articolului acesta, o vom adaugă impleuna cu răspunsul adecvat. Vă mulțumim!

0788 47 85 35

Programări Online

© 2018 Clinica Infosan. Toate drepturile rezervate.